”Tainele muzicii pot fi descoperite doar de cei implicați și perseverenți, iar cunoașterea magiei îmbinării sunetelor este cel mai mare premiu.”

Sergiu Cârstea

,,Muzica e o inteligență întruchipată-n sunet"

Zilele acestea, cu ocazia taberei de trompetă organizată la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul" am avut deosebita onoare de a povesti cu unul dintre cei mai apreciați muzicieni români ai momentului. Sergiu Cârstea are o personalitate fascinantă, fiind un om spiritual, care te încântă cu fiecare vorbă. Interpret al unui instrument nobil, și-a dedicate viața muzicii, în a cărei putere crede cu adevărat.

Bună ziua, domnule profesor, la început, pentru ca cititorii să vă cunoască, v-aș ruga să ne spuneți cine sunteți dumneavoastră.

,, Mă numesc Sergiu Cârstea, sunt prim trompetist la Opera din Timișoara. De asemenea, predau la Facultatea de muzică din cadrul Universității de Vest, bineînțeles la clasa de trompetă și la Universitatea Națională de muzică din București. Ca profesor sunt invitat și în străinătate. Am ținut, spre exemplu, cursuri în: Iugoslavia, Republica Moldova, Macedonia, Germania, în Italia, de mai multe ori, chiar și-n Canada. Sunt și trompetist concertist, cred că unicul din țară care are o activitate susținută. Pe lângă acestea, promovez trompeta naturală, trompeta baroc, aproape deloc folosită în activitatea concertistică românească. De curând, am susținut un concert la Sala Radio, alături de Orchestra de cameră Radio Național și de talentata soprană Veronica Anușca, la pupitru fiind maestrul Alexandru Ganea. Am prezentat un program exclusiv baroc, pe care publicul l-a gustat."

De cât timp cântați la trompetă și în ce context ați început să studiați acest intrument?

,, Eu am o vârstă... încât aproape am uitat de când am început să cânt (râde). Acum am cincizeci și opt și m-am întâlnit prima oară cu trompeta la zece ani, deci fă și tu o "socoată" , cum se zice-n Banat."

Patruzeci și opt! am răspuns cu entuziasm, nu pentru că m-aș mândri cu abilitățile mele de calcul, ci pentru că am realizat câtă dragoste și câtă muncă a investit în muzică omul care se află lângă mine.

,, Vezi, o viață de om! M-ai întrebat în ce context am început să studiez trompeta. Eu provin dintr-un sat din Basarabia. Părinții mei au văzut trompeta doar la nuntă, iar pentru ei, un trompetist era mai mult un lăutar, care obișnuia să bea mult, să-și mai bată nevasta când ajungea acasă și să-și mai alerge copiii prin jurul curții , deci un om cu un comportament nu tocmai moral. Bineînțeles că atât mama, cât și tata cântau la biserică și în corul satului, dar în afară de acestea nu mai aveau nimic în comun cu muzica. De aceea, nu ei au fost cei care m-au încurajat să urmez această cale. Întâmplarea a făcut ca fratele meu mai mare să învețe în Chișinău, la Politehnică. El trecea mereu, în drumul său, pe lângă Liceul de Muzică și s-a gândit la mine, pentru că eu dădeam semne că aș avea înclinații înspre această artă. Așa că, la inițiativa lui, ne-am dus cu toții într-o zi acolo, ca să dau niște probe pentru admitere. Atunci, profesorul mi-a arătat mai multe instrumente și m-a întrebat la care mi-ar plăcea să cânt. Eu, văzând trompeta care strălucea de-ți lua ochii, am rămas uimit! Mă uitam cu multă admirație, fără a putea să-mi iau privirea de la ea. I-am spus profesorului că vreau să cânt la trompetă. Astfel a început totul. Însă, atunci nu am realizat pe ce drum spinos și anevoios am apucat, pentru că a cânta la trompetă este foarte greu, foarte solicitant, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic."

Deoarece sunt un iubitor de muzică și receptez întotdeauna mesajul pozitiv al acestei arte, nu am înțeles cum însuși cel care dă viață muzicii și transmite liniștea după care însetăm cu toții , poate spune că depune un mare efort psihic pentru aceasta. Prin urmare, după un moment de ezitare, l-am întrebat:

Domnule profesor, de ce spuneți că trompeta vă solicită psihicul?

,, Un trompetist trebuie să se concentreze la mai multe lucruri în același timp. El e nevoit să acorde atenție aparatului interpretativ, ce ține de partea fizică (mai multe grupe de mușchi), căci altfel nu se naște sunetul. Însă, efortul mental constă în faptul că el trebuie să interpreteze textul muzical, astfel încât, să-l transmită publicului în forma în care a fost scris de compozitor, dar adăugând și ceva din propria-i personalitate muzicală. Astfel, atenția trebuie să fie mereu ascuțită, iar concentrarea maximă. Acest lucru nu este deloc ușor, iar copiii care se încumetă să urmeze acest drum merită toată admirația și tot ajutorul posibil."

Ne-ați vorbit despre greutățile pe care le îndură muzicianul, povestiți-ne și despre bucuriile, despre marile împliniri care se datorează meseriei dumneavoastră.

,, Nu este o meserie, ci este o vocație. Meseria poate fi învățată și aplicată toată viața, dar vocația trebuie împrospătată întotdeauna cu inteligență.

Cât despre împlinirile acestei vocații, acum, la vârsta mea, pot spune că sunt întruchipate prin succesul elevilor mei, iar cazuri sunt multe, foarte multe (râde). Aproape toată Filarmonica din Timișoara e formată din foștii mei studenți, la fel și la Filarmonica din Arad, profesorilor de la Liceul de Muzică din Timișoara tot eu le-am predat cândva. Realizările lor sunt o extremă satisfacție profesională. Referindu-mă la bucurii, cred cea mai mare o regăsesc în atenția și curiozitatea pe care le văd în ochii oamenilor când reușesc să le transmit o frază muzicală și în acea liniște sublimă care ține maxim două secunde, din momentul când am terminat de cântat, până când lumea începe să aplaude."

Cum ați defini muzica, care credeți că e scopul ei? Credeți că putem trăi fără muzică?

,, O să o iau de la coadă. Nu, nu putem trăi fără muzică, pentru că ea se află în noi, înăuntru nostru. Muzica este un univers, pe care l-a creat Dumnezeu, este, totodată, un limbaj care nu are nevoie de traducere, o materie vie care vine de la inimă la inimă, fără bariere, căci are puterea de a ne apropia unii de alții. Muzica e, de fapt, o inteligență întruchipată-n sunet .."

La final, am fi foarte fericiți dacă ne-ați împărtăși câteva păreri despre orașul nostru, despre școala care v-a găzduit în aceste zile.

,, O să încep cu orașul. Am mai fost în Sfântu Gheorghe, chiar iarna aceasta, în decembrie. Am susținut un concert de Sfântul Nicolae, alături de copiii de la școala voastră, organizat de doamna profesoară Liliana Grosar. Orașul mi-a creat o impresie extraordinară, fiindcă este curat, cochet, foarte bine pus la punct. Oamenii sunt zâmbitori, relaxați, cel puțin așa văd eu lucrurile în Sfântu Gheorghe.

Despre liceul vostru am, de asemenea, numai cuvinte de laudă. Când am intrat prima dată în curtea școlii, am simțit că inhalez pozitivitate! În două-trei cuvinte: Bravo, profesori! Bravo elevi! Felicitări administratorilor! Vreau să mai spun că am găsit în aici o atmosferă care produce creativitate, voi elevii, nu sunteți doar niște copii care învață la un liceu teoretic și sunt aprofundați în științele exacte, eu am văzut desenele voastre, văd că se face și muzică aici. Am ascultat-o pe Diana Logofătu, care cântă foarte frumos. În școala acesta poți întâlni talent și entuziasm la tot pasul."

Totuși, aveți vreun sfat să ne dați, nouă, elevilor, sau profesorilor?

,, Copii, nu știu dacă am eu o cădere să dau chiar sfaturi.. Însă îndemnul meu pentru voi este să nu vă îndepărtați niciodată de Artă, chiar dacă veți avea o profesie legată de științele exacte, pentru că Arta vă va fi mereu alături și va compensa unele nereușite. Profesorilor nu am niciun sfat să le dau, doar sincere felicitări căci munca lor se oglindește în voi, în cei care învățați aici! "